español

 

Consiliul International al Muzeelor
Comitetul Naţional ICOM România

 

Noutăţi
Home
Ce este ICOM
Cum deveniți membru ICOM
Comitetele internaționale ale ICOM
Organizaţii afiliate la ICOM
Avantaje membri individuali
Avantaje membri instituționali
Statut
Membri individuali
Membri instituţionali
Contact




Consiliul Internaţional al Muzeelor (ICOM) este organizaţia internaţională a muzeelor şi a profesioniştilor din domeniul muzeelor, care se angajează să conserve şi să asigure continuitatea şi punerea în valoare a patrimoniului cultural şi natural mondial, actual şi viitor, material şi imaterial.

Istoria Comitetului Naţional Român ICOM

Comitetul Naţional Român ICOM funcţionează, ca parte a ICOM, din anul 1958, fiind recunoscut ca atare prin Ordinul ministrului Învăţământului şi Culturii, Acad. Athanase Joja, nr. 24/25 ianuarie 1958.

La conducerea acestuia s-au aflat, de-a lungul anilor, personalităţi de seamă ale muzeografiei naţionale, între care Acad. Mihai Băcescu (singurul român care a fost membru de onoare al ICOM), Iulian Antonescu şi profesorul Radu Florescu.

De asemenea, Dr. Virgil Ștefan Nițulescu, a deținut, timp de două mandate, cea mai înaltă funcție în cadrul ICOM, din partea României, cea de vicepreședinte al Comitetului Consultativ.

După o perioadă în care, la sfârşitul anilor ’80, activitatea membrilor ICOM din România a fost suspendată, ca urmare a neplătirii cotizaţiei datorate organizaţiei, anul 1990 a adus renaşterea activităţii ICOM în România, prin eforturile unui grup de specialişti, între care s-au remarcat profesorul Radu Florescu şi d-na Corina Eugenia Sandu.

În anul 1992, prin Hotărârea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti nr. 157/15 mai 1992, Comitetul Naţional Român ICOM este recunoscut ca organizaţie neguvernamentală, persoană juridică de drept privat.

Comitetul Naţional Român ICOM îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu prevederile legale din România, în baza Statutului aprobat la Adunarea Generală care a avut la Ploieşti, în ziua de 12 martie 2004.

Ca ocazia Adunării Generale care a avut loc la  27.06.2022 a fost ales Biroul Executiv al Comitetului, în următoarea componenţă:


Virgil Ștefan Niţulescu, Preşedinte [email protected]
Andrea Bernath, Vicepreşedinte [email protected]
Corina Borş, Secretar [email protected]
Florin Sicoie, Trezorier [email protected]
Daniel Costache Bolocan, Membru [email protected]